Happy b-day to Eminescu!

Şi da, azi s-a născut marele poet al României, de talie internaţională.

Deoarece colegiul unde învăţ poartă numele său, l-am sărbătorit cum se cuvine prin activităţi culturale şi nu numai. Cu alte cuvinte nu s-au făcut ore. Asta e principalul. Trist, dar adevărat. Anyway, s-au organizat foarte multe ateliere începând cu cele de literatură până la inedite concursuri de sudoku, şah. Totul se va termina cu un bal mascat, ce are ca temă campania anti-drog.

Printre activităţile desfăşurate astăzi pot să amintesc de cele de informatică (site-ul clasei), engleză, franceză(La lecture- un vice (im)puni?, română (Haiku), geografie (Geoquiz), expoziţii pe teme eminesciene sau despre cum îl văd elevii de gimnaziu pe Eminescu.

O să vă întrebaţi de ce nu s-au organizat activităţi numai despre Eminescu. Păi în primul rând ar fi nevoia de diversitate. Cât despre limbile străine, poetul sună ca naiba (eufemism) în franceză. În engleză, rusă, germană mai merge, dar totuşi ceea ce a scris îşi pierde valoarea dacă nu rămâne în limba maternă. Aşadar, dacă la atelierul de limba şi literatura română denumit Haiku (poezie tradiţională japoneză formată din 3 versuri) s-a scris şi citit pe diferite teme pe care şi Mihai Eminescu le-a abordat, la limba franceză s-a luat decizia ca elevii să interpreteze diferite roluri şi autori. De ce? Pentru că Eminescu însuşi înseamnă cultură, deschidere, cunoaştere. Logic nu?

Chiar dacă majoritatea elevilor liceului nu s-au prezentat la activităţi, cei care totuşi s-au deranjat să se trezească de dimineaţă, să participe la depunerea coroanei la statuia poetului şi să participe la diverse activităţi au primit câte ceva. Şi o simplă diplomă, dar totuşi e ceva.

Clasa mea e antreprenoare prin excelenţă. La concursul site-urilor, acesta este premiul primit de noi. Şi asta pentru că am convins multă lume să voteze pentru noi, inclusiv profesorii (nu eu, ci colegii mei care au “relaţii” prin tot liceul). Cum am spus, fetele sunt cu cartea, băieţii sunt extrem de descurcăreţi. O clasă echilibrată… ) din anumite puncte de vedere. Din altele mai bine mă abţin. )))

Just STOP!..and listen to the voice inside…

Ştiai că în acest moment cineva se gândeşte la tine? Tu nici măcar nu ştii că ea ar face orice pentru tine. Te iubeşte în secret şi vrea să fii fericit în detrimentul fericirii ei. Pentru fiecare din noi există cineva care aşteaptă şi aşteaptă… să ofere ceea ce ţine ascuns şi să primească la rândul ei.

Ea aşteaptă, uneori această aşteptare poate să dureze de ani de zile şi nimic să nu se fi schimbat în sentimentele ei, dar aşteaptă. Nu acţionează. Aşteaptă ca el să-şi dea seama, să citescă în ochii ei. Într-o zi, din cauza unor împrejurări nefaste pentru ea, îi spune. El rămâne uimit. Nu se aştepta la una ca asta. Totuşi nu vrea să distrugă o prietenie doar din atât; nici ea. Dar nu îşi pierde speranţa şi visează… just like in the American movies cu happy-end. Când se aşteaptă cel mai puţin, când în sfârşit s-a resemnat cu gândul că vor fi doar nişte amici, sună, vrea să o vadă …”are ceva important de zis”.

Cineva în lumea asta e pregătit să lase tot pentru tine, să te vadă fericit, să se schimbe pentru tine, să rişte, să te ajute, să-şi pună sufletul pe tavă…. dar tu, tu nu realizezi nimic din toate astea. E gata să plece dacă îi spui că nu vrei să o mai vezi, că nu eşti fericit cu ea.

“Zâmbeşte! Cineva acolo sus, dar şi aici jos te iubeşte!”

PS- Ştiu că e copilăresc şi banal acest articol, dar fiecare din noi la un moment dat am simţit acest lucru pentru cineva şi el/ea nici măcar nu realiza.

Dacă aş fi…

…dacă aş fi o lună, aş fi Aprilie/Noiembrie.

…dacă aş fi o zi, aş fi Vinerea.

…dacă aş fi un moment al zilei, aş fi dimineaţa devreme / seara târziu.

…dacă aş fi un animal marin, aş fi un delfin.

…dacă aş fi o direcţie, aş fi “tot înainte”.

…dacă aş fi o virtute, aş fi dragostea.

…dacă aş fi o persoană istorică, aş fi  Ludovic XIV.

…dacă aş fi o planetă, aş fi Marte.

…dacă aş fi lichid, aş fi ultima picătură de şampanie din pahar.

…dacă aş fi piatră, aş fi o piatră dintr-un râu.

…dacă aş fi o pasăre, aş fi pasărea Pheonix. 

…dacă aş fi o insectă, aş fi o albină.

…dacă aş fi floare sau plantă, aş fi un trandafir.

…dacă aş fi un tip de vreme, aş fi soare cu nori.

…dacă aş fi un element al vremii, aş fi adierea vântului.

…dacă aş fi o creatură mitologică, aş fi unicorn.

…dacă aş fi un instrument muzical, aş fi o harpă.

…dacă aş fi o emoţie, aş fi bătăi de inimă necontrolate.

…dacă aş fi o acţiune, aş fi primul pas.

…dacă aş fi un sunet, vocea ta.

…dacă aş fi un element, aş fi apă şi foc.

…dacă aş fi un cântec, aş fi cântecul tău preferat/cântecul nostru.

…dacă aş fi un film, aş fi un melange între Daredevil, If only şi Step up.

…dacă aş fi un serial tv, aş fi anime-ul “Sailor Moon”.

…dacă aş fi o carte, aş fi “Dragoste ascunsă” .

…dacă aş fi un caracter fictiv, aş fi Nebunul.

…dacă aş fi un fel de mâncare, aş fi desertul.

…dacă aş fi un loc, aş fi un loc departe de ochii lumii (vezi poza).

…dacă aş fi un oraş, aş avea un pic din Dubai, Tokyo, Paris, Londra, Barcelona, Viena.

…dacă aş fi un gust, aş fi dulce-acrişor.

…dacă aş fi un miros, aş fi parfumul tău.

…dacă aş fi o culoare, aş fi culoarea ochilor tăi.

…dacă aş fi material, aş fi satinul.

…dacă aş fi un cuvânt, aş fi “zâmbeşte!” .

…dacă aş fi o parte a corpului, aş fi gâtul.

…dacă aş fi expresie a unui chip, aş fi bucuria fără margini. 

…dacă aş fi o materie şcolară, aş fi o limbă străină. 

…dacă aş fi un desen animat, aş fi Road Runner. 

…dacă aş fi o formă, aş fi  sfera.

…dacă aş fi un număr, aş fi 2,8,10 .

…dacă aş fi o maşină, aş fi un Audi R8 / Porsche CayenneS .

…dacă aş fi un mijloc de transport, aş fi ultimul metrou, gol. 

…dacă aş fi un mod de a merge, aş fi mersul împreună cu tine, ţinându-ne de mână. 

…dacă aş fi un element de îmbrăcăminte, aş fi rochie / eşarfă.

…See the mirror in your eyes, see the truth behind the lies…

Cele mai frumoase momente…

Care sunt cele mai frumoase momente din viaţă? Ştiu că circulă pe internet lista aceea. Personal voi adăuga şi modifica din punctele de acolo.

Cel mai frumos moment din viaţa cuiva consider că este să ştie că este iubit şi să iubească la rândul său. Aici mă refer la toate tipurile de iubire care există.

Alte momente frumoase din viaţă:

• să pleci undeva fără să ai nimic planificat. În câteva minute încropeşti un bagaj, ţi-ai luat cheile de la maşină, muzica preferată, banii şi off with you.
• să vezi apusul şi răsăritul la mare în braţele lui.
• să treci cu bine toate examenele. (şi cele pe care viaţa ţi le dă, cât şi cele teoretice, de şcoală, facultate).
• să râzi până simţi că nu mai ai aer.
• să te gândeşti la cineva şi acea persoană să te bage în seamă (pe Y! Messenger, la telefon sau chiar să-ţi apară în faţă).
• să-ţi auzi melodiile preferate la radio.
• să primeşti şi să dai un sărut.
• să-ţi tremure genunchii atunci când îl vezi chiar şi după mult timp.
• să te relaxezi în modul tău după o zi infernală.
• să râzi fără motiv.
• să cânţi tare ştiind că nu te aude nimeni, când de fapt nu e aşa (valabil şi pentru dans).
• să găseşti bani într-o haină pe care n-ai mai purtat-o demult.
• să te distrezi cu prietenii.
• să asculţi o melodie care îţi aduce aminte de cineva special din viaţa ta.
• să auzi, din întâmplare sau nu, cum cineva vorbeşte frumos despre tine, cum te laudă sau îţi ia apărarea.
• să vorbeşti cu un prieten pe care nu l-ai mai văzut de ceva vreme şi să-ţi dai seama că nu s-a schimbat deloc.
• să faci ceva nebunesc, la primul impuls şi apoi să te întrebi cum de ai putut să faci acel lucru.
• când te simţi şi te porţi iar ca un copil.
• când te ţine cineva de mână.
• când faci pe cineva să zâmbească.
• când ai un umăr pe care să plângi (şi viceversa).
• când cineva te îmbrăţişează puternic şi tu la rândul tău.
• când te simţi fericit fără motiv.
• când începi o nouă zi.

……şi lista e extrem de lungă.

Life is life…

Cum ar fi dacă viaţa ar fi ca un film? Sună bine, nu? Da, stiu.

Şi totuşi, dacă ar fi, ce soundtrack ar avea pentru fiecare? Ar fi interesant de văzut.

În funcţie de sentimentele trăite anul trecut (căci la un film pe anul 2008 m-am referit), filmul meu ar începe cu melodia mea favorită (destul de logic nu?) : Play&Win – Slow Motion.

Ca şi soundtrack a fost destul de dificil să mă rezum la câteva melodii doar. Am depăşit numărul de melodii acceptate într-un film, dar nu cred că este o problemă. Diversitatea trăiască, right?

Here is the playlist.

1. Evanescence feat. Linkin Park – Bring me to life
2. Westlife-You raise me up
3. Faithless-Buddha Bar
4. Sunrise Avenue-Fairytale Gone Bad
5. Deepcentral feat. Di Todo- Cry it away (Liquid Remix)
6. Avril Lavigne-Girlfriend
7. Celine Dion feat. Wil.i.am – Eyes on me
8. Ashlee Simpson: Outta My Head (Dave Aude Remix)
9. Destiny’s Child-Independent Woman
10. Diego Donati, Franco Amato ft. Dani Vasile – Get Up And Go
11. Morris – Desire
12. Sunloverz – Summer of Love (Ian Carey Mix)
13. Becca – Lambada (Extended Vocal Mix)
14. Che Nelle – This Is Why I’m Hot
15. Marion Raven – It’s All Coming Back To Me Now

Filmul tău cum sună?

Motivaţia

Mă gândeam… de ce anume sunt motivaţi oamenii? De ce vor cu toată ambiţia să obţină un anumit lucru, statut, bani mai mulţi ..chiar şi dragostea?

De ce ne lăsăm păcăliţi de mirajul banilor? E oare chiar atât de important ?

Unii au avut o copilărie nefericită şi nu vor ca urmaşii lor să aibă aceeaşi soartă. Unii au pur şi simplu o ambiţie demnă de admirat. Unii…

De ce atunci când  învăţăm ceva – pentru şcoală sau facultate – o facem doar pentru că ştim că ne va prinde bine ca şi salariu? De ce să nu înveţi o limbă străină doar pentru plăcerea de o vorbi, de a înţelege filmele, muzica, desenele animate etc., în loc de a o privi ca pe o corvoadă, că aşa ţi-au spus ai tăi că e bine? Sau mergând pe reversul medaliei, de ce să apelezi întotdeauna la prietenul/prietena care ştie bine acea limbă, să te ajute la temă, lucrare etc. ? De ce oamenii nu realizează că trebuie să fie mai independenţi din punctul de vedere al studiului? Dacă vrei cu adevărat ceva şi-ţi doreşti lucrul ăsta, de ce să nu îl realizezi pe cont propriu? Să zicem că cineva îşi doreşte să devină medic. E extrem de jenant (din punctul meu de vedere) să te rogi de colegul să te ajute la examene pentru tu, student la medicină, ai plecat “să studiezi diversele reacţii pe care le au oamenii în contact cu alcoolul”. Să luăm alt exemplu. Un alt student îşi doreşte să devină translator. Când vine sesiunea, colegul este subit cel mai bun prieten, pentru că studentul nostru “a plecat să facă practică singur hai-hui”. Şi unul şi altul o vor păţi cel mai devreme la licenţă sau cel mai târziu la job când se va observa diferenţa dintre CV şi ceea ce cunoaşte. Mai grav pentru oamenii de rând este cu medicul…

Studenţii şi elevii veniţi din provincie în Bucureşti (sau din Rep. Moldova) o dată ce au prins ritmul vieţii în capitală, oricât de motiaţi ar fi, tot pierd firul. Tentaţiile sunt la orice pas. Anturajul, prieteni mai mult decât binevoitori, invidia, dorinţa de a fi mereu la modă, de a fi cool, toate acestea conduc la îndepărtarea elevului/studentului faţă de ceea ce şi-a stabilit ca scop. Poate sunt privilegiată că am crescut în Bucureşti şi niciodată nu mi s-a interzis nimic. Mi s-au adus argumente pro-contra, decizia rămânând a mea.  Tot mai mulţi pleacă din România şi sincer nici nu mă mai miră. Când vezi atăta lehamite, indiferenţă, nepăsare ţi-e şi frică să nu te molipseşti. Cum să nu vrei să pleci din ţărişoara asta când la tv prima ştire e despre un puştan care merge pe contrasens pe dn1 pentru că nu vrea muşchiul lui să stea la coadă? Culmea, prietenii lui îl mai şi încurajează. Decât să merg cu un dement ca ăla, mai bine o luam pe jos. Măcar nu-mi riscam viaţa. Cum să nu vrei să pleci când infrastructura lasă de dorit, când eşti tratat ca un prost de către una/unul care abia a terminat liceul, când de la 13 ani vrei să te sinucizi că te-a părăsit prietenul, când în curbă în pantă vii cu viteză plonjezi pe terasamentul liniilor de tren rupând firele de înaltă tensiune şi având într-o maşină de maxim 5 locuri, 8 persoane? Poţi găsi “n” motive negative. Cele pozitive sunt atât de puţine încât nici nu mai sunt luate în considerare.

De ce nu mai există pasiune în ceea ce un om vrea -sau susţine că vrea – să facă? Doar din cauza salariilor mici?  Doar din cauza miştourilor pe care trebuie să le înduri? Doar din cauza faptului că nu eşti ca ei, prietenii tăi? Din cauza prejudecăţilor?

Trist.

Ce am învăţat în 2008

Pentru mine, anul 2008 a fost unul cât se poate de bogat şi frumos. Am învăţat multe. Poate cel mai important lucru pe care l-am învăţat este că dacă vrei, poţi şi că nimic nu este imposibil.

• niciodată nu e prea târziu să faci ceva (sau mai bine zis, mai bine mai târziu decât niciodată).
• încrederea în cineva se capătă extreeem de greu şi e atât de groasă precum un fir de aţă.
• e atât de uşor să zâmbeşti şi să-i faci şi pe alţii să zâmbească.
• dar e foarte dificil să consolezi pe cineva şi să-i ridici moralul (mai ales dacă el/ea este o fire pesimistă).
• coincidenţele nu sunt chiar atât de neglijabile uneori.
• trebuie întotdeauna să ai încredere în propria persoană, în propria intuiţie că e cel mai bine (asta nu înseamnă să nu mai asculţi şi nişte sfaturi date de persoane care chiar ţin la tine).
• comunicarea este factor-cheie în relaţiile cu alţii.
• ambalajul sub care se ascunde orice om este foarte puţin important faţă de ceea ce se ascunde sub el. De fapt frumuseţea e bună în primele 5 minute atunci când cunoşti pe cineva, după ar fi bine să mai ştii ceva.
• şi tăcerea este un răspuns.
• în câteva luni, unii oameni se pot schimba radical, uneori din motive stupide.
• e atât de frumos să simţi fericirea altuia ca şi cum ar fi a ta ( şi greu să-l vezi supărat/dezamăgit).
• e mai bine să fii apreciat pentru ceea ce eşti şi să nu fii cu pretenţii.
• poartă-te cu ceilalţi aşa cum ai vrea să te trateze ei pe tine.
• niciodată, dar niciodată atunci când crezi cu tărie în ceva să nu renunţi (să speri).

Poate sunt lucruri banale, poate nu. Unii le-au învăţat mai din timp, alţii le vor învăţa mai târziu. Ar mai fi de zis, dar am nuanţat pe cât posibil esenţialul. De la 2009 nu pot să-mi doresc decât să fie cum a fost şi 2008.

Un 2009 verrrrrrrrrryyyy happy !!! Just smile. It confuses people.

Relax, take it easy !

Şi a mai trecut o săptămână…

Azi s-a născut o dezbatere printre ai mei colegi: “ce faci atunci când eşti trist?”. Am auzit diverse răspunsuri, care mai de care. De la specificul feminin “îmi cumpăr ceva nou de îmbrăcat” până la specificul masculin “mă întâlnesc cu prietenii şi ne distrăm”. Am fost surprinsă totuşi să constat că mai există normalitate pe lumea asta şi unii încă mai discută cu cineva care-i poate scoate din starea asta, mănâncă (passion pour chocolat) sau dansează/cântă (din categoria asta fac şi eu parte). Care e deosebirea? Păi, nu înţeleg cum de unii se pot relaxa prin shopping (testată şi la mine n-a avut niciun efect). Adică, what’s the point in buying something new? Nu e chiar aşa de bună tehnica asta de relaxare, din punctul meu de vedere, pentru că sunt bani aruncaţi aiurea. Maybe you even don’t need that! Se poate ajunge la dependenţă şi ce te faci dacă Doamne Fereşte o dai în depresie? Cumperi tot Mall-ul? C’mon, be serious!

Atunci când sunt tristă, încerc să trec peste moment repede. Chiar dacă întâi mă întreb care e motivul şi apoi analizez întorcând totul pe toate feţele posibile şi imposibile, mă forţez să zâmbesc şi să trec mai departe. Ca să reuşesc asta, ori mă gândesc la vreo întâmplare care m-a făcut să râd copios, ori ascult muzică. Cea mai bună terapie. Un pic de bâţâială, un karaoke şi I’m fresh !! Aşa mă menţin în formă, fac mişcare şi după aia nu mă plâng că am pus enshpe mii de calorii pe mine sau că îmi plânge dulapul de atâtea haine şi că “fatăăă, n-am unde să le îmbrac, fatăăă!!”. I think it is much better this way.

Dansul e extreeeem de benefic pentru organism. Pe lângă faptul că te relaxează, îţi dă mai multă încredere în tine, armonizează trupul şi mişcările acestuia şi psihicul e mult mai în formă. Ba chiar citeam prin ziare şi am văzut şi reportaje tv că mulţi oameni de afaceri importanţi şi angajaţii (programatori, psihologi, directori de marketing) s-au înscris la cursuri de dansuri de societate sau latino, fiecare după cum îi place. Şi chiar s-a constatat că relaxându-se astfel, au un randament mai bun la job (sau şcoală în alte cazuri).

So, why don’t you give it a try? În loc să spargem banii pe ciocolată, haine ultima fiţă, de ce să nu dăm banii la un curs de dans?

Saaau, se poate investi în propria imagine, like masaj, tratamente de înfrumuseţare, spa etc. I’m ok with that too.

Acum fiecare după cum e construit. Every person has it’s own personality şi se relaxează în modul propriu. Eu doar am propus câteva alternative la eternul “merg la shoppingeală”.

Balul Bobocilor “CNME” 2008

Poze nu am, aşa că nu-mi cereţi.

Per ansamblu, totul a fost ok. Săracii boboci au avut cam aiurea coregrafiile, personal nu mi-au plăcut absolut deloc. O coregrafie (sau mai bine zis pseudo-coregrafie) a fost având tema principală Pantera Roz, iar cealaltă ceva cu familia Adams. Nici asta prea inspirată, sincer. Pentru mine o coregrafie trebuie să spună ceva, să pot să urmăresc un fir … ca să zic aşa: o poveste. La ambele au fost câteva elemente de dans aruncate aşa, fără a fi legate cumva. Băieţii de la Mister … n-am avut ce să cer. Niciunul nu s-a remarcat din turmă ca fiind mai spectaculos, mai …altfel. Fetele de la Miss, no comment. Se încadrează perfect în tipologia fetelor râzgâiate. Eh, o să daţi voi de profi care să vă aducă cu picioarele pe Pământ. Ori profii, ori nevoia ( de a nu rămâne corigent; believe me, I know what I’m saying).

În rest, muzica a fost ok. S-a jucat DJ-ul cu toate genurile muzicale. Un + pentru asta, din partea mea. Mi-ar fi plăcut totuşi să fi băgat Play&Win – Slow motion, dar mai bine că nu, că aş fi izbucnit în lacrimi. Colegii mei care au venit, în mare, am dansat cu ei. Bravo băieţi, aveţi ritmul în sânge. La mişcări nu mă bag că poate au fost scălămbăieli la caterincă. Era loc de mai bine totuşi, la unii. Puteaţi dansa şi cu fetele de la noi din clasă că nu au râie etc. Again I know what I’m saying. Mai departe mă abţin.

Aşaaaaaaaaa. Şi the moment !!!   A cântat Alex. Băi, n-am ce spune despre fizicul lui sau voce. Sunt demenţiale amândouă.  Show-ul însă, numai show nu a fost. Adică şi-a adus dansatorii, foarte bine. Nu asta nu mi-a plăcut, ci faptul că muzica era tare, vocea îi era acoperită şi se oprea cam des din cântat pentru un schimb de replici cu Dj-ul. Da, vorbeşti cu el, dar tu ai venit să cânţi pentru un public. Hello, majoritatea fanelor lui Alex  sunt puştoaice de liceu. Şi nu a cântat toate hit-urile lui. Minus la fazele astea.

Vestimentaţia. Deci fetele astea sunt cam disperation frate. ) Fuste de o palmă, decoltee generoase şi evident tocuri, cât mai înalte. După 2 melodii eraţi praf toate. )) Dansau numai cele care aveau rezistenţă la înălţime şi cele în încălţăminte sport. Jalnic. Aveţi pretenţia să vă măritaţi la halul în care vă îmbrăcaţi (vorba vine îmbrăcat) ?

Distracţia a fost la cote destul de mari. Dezamăgirea mea are conotaţii personale. Mi-am dat seama de unele chestii pe care nu vroiam să le văd. Don’t ask. :-<

Balul zic că ar merita o notă de 8. A fost destul de ok.

… infinit!

17 toamne!

Mai e un pic şi pot să răspund penal pentru faptele mele. Eu, sincer, nu realizez nimic din toate acestea. Nu-mi vine să cred că sunt clasa aXIa, la anul o să dau BAC-ul, o să am permis ( :X ), o să termin liceul şi o să aplic pentru facultatea pe care o vreau eu. Urmează plecările în străinătate, job, alergături etc. Ce aproape par toate, faţă de ziua de ieri, când încă mai aveam doar 16 toamne.

E un prag psihologic pe care l-am trecut. Încep deja să mă gândesc tot mai des la viitor, la viitorul meu, la ceea ce-mi doresc să devin… şi-mi place că până acum mi-am trăit viaţa exact aşa cum am vrut-o eu. M-am şi distrat când am vrut, dar am pus mai presus de toate faptul că trebuie să învăţ pentru viitorul meu, conştientă fiind  de faptul că doar în primele 5 minute tre’ să arăţi bine…după aceea ar trebui să ai şi ceva în cap, să articulezi 2 vorbe. Niciodată nu mi-au plăcut persoanele care staaaaauu şi se gândesc prea mult timp înainte de a face ceva. Dar cu timpul, am învăţat să-i accept şi chiar să fiu mai temperată, să-mi gândesc acţiunile. Nu întotdeauna îmi iese, dar, hei, mă străduiesc.

Nu cred că m-am schimbat (prea mult). În esenţă, cred că sunt aceeaşi Roxana. Nu mi-am schimbat ideile, convingerile, principiile. Intenţionez să rămân la fel, aceeaşi fată care îşi urmează visele, care urăşte excesele, care este loială prietenilor adevăraţi, căreia îi plac lucrurile simple…

Ca un exemplu de lucru extrem de banal… ieri când m-am trezit, soarele a ieşit din nori. Până atunci a stat ascuns în nori (lucru aflat de la părinţii mei). Astăzi, printr-o bizară coincidenţă, s-a întâmplat la fel. Datorită acestui fapt (şi nu numai), sunt foarte veselă. Pur şi simplu nu mi-a venit să cred văzând soarele ieşind din nori exact când eu am deschis ochii. Cât de simplu vi se pare lucrul acesta?

Putem să ne bucurăm de orice în viaţă. De la simplul fapt că putem vedea, merge etc … până la faptul că avem o casă (sau alte chestii materiale) sau că avem familia şi prietenii aproape.

“Succes Povară Somnifer Avuţie Aer Secundă Ger
Invidie Depravare Zar Nerăbdare Goană Depresie Mal…

Uitare Lacrimă Copil Oboseală Tremur Prevestire Har
Speranţă Judecată Scrum Aşteptare Zâmbet Credinţă Drum”

Vama-17…infinit

Vise şi semne

Credeţi în semne prevestitoare şi-n vise?

Nici eu n-am crezut până de curând.

Se spune că atunci când visezi naştere înseamnă moarte. Am avut “fericirea” de a visa că o persoană apropiată năştea. Instantaneu, după ce m-am trezit, mi-am amintit că înseamnă moarte. Nu mi-a plăcut deloc senzaţia aceea. În fine, l-am tratat ca pe un simplu vis. N-o să se întâmple nimic rău. Visele pe care le avem noaptea nu devin realitate (credeam eu). Peste 2 zile, însă, după o zi fericită, seara aflu că cineva apropiat familiei mele a murit. How does this sounds?

Am avut dublu şoc. Primul pentru că acea persoană era foarte tânără şi nu mi-a venit să cred şi al doilea din cauza corelaţiei cu visul. Chiar şi acum când mă gândesc tot nu-mi vine să cred. Coincidenţă? Hmmm, poate, dar totuşi…

Am ajuns să cred că toate religiile, divinaţia, psihologia … se îmbină. Toate au un punct comun. Nimic nu este întâmplător pe lumea asta. Cum spuneam, sunt câteodată prea multe coincidenţe inexplicabile, ca cea menţionată mai sus.

Vreau pe…

…cineva care să mă facă să plutesc… la care să visez non-stop… să ştie să fie serios atunci când trebuie, dar să fie vesel în tot restul timpului…

…cineva cu care să pot discuta absolut orice… să mă ajute atunci când am nevoie… care să-mi zâmbească atunci când eu sunt tristă… care să-mi spună că totul va fi bine…

…cineva care să mă ia în braţe fără să aibă vreun motiv anume şi să mă ţină strâns nedorindu-şi să-mi mai dea drumul niciodată… care se opreşte dintr-o dată pe stradă doar ca să mă sărute… care se uită în ochii mei şi înţelege rapid tot ce vreau să-i spun dar nu pot sau ce stare de spirit am…

…cineva care nu se teme să se afişeze cu mine în faţa prietenilor, ţinându-mă de mână şi care să se mândrească cu ceea ce are lângă el… care nu se teme să alerge cu mine prin ploaie pentru că se murdăreşte… care nu se teme să rişte… căruia să-i placă adrenalina… care mă surpinde cu câte ceva… care nu mă lasă sa-l cunosc dintr-o dată… care e mai misterios… care e sincer…

…cineva care să aibă iniţiativă, să mă ia de mână şi să-mi arate tot ceea ce eu n-am văzut până atunci… care să mă conducă atunci când am nevoie… care să mă lase liberă şi să fie gelos doar ca să-mi arate că ţine la mine… care să facă (uneori) lucruri pe care le urăşte doar ca să mă vadă pe mine fericită.

…cineva care crede că sufletul unei fete este mai frumos decât orice altă parte a corpului ei… care-mi spune că sunt frumoasă atunci când sunt nervoasă, plâng sau n-am niciun strop de machiaj… cineva care-mi face complimente într-un mod subtil pentru că ştie că îmi place să interpretez (doar unele…) lucrurile…

…cineva care îmi spune atunci când greşesc, unde şi cum aş putea să mă îndrept… care îmi acceptă toanele ştiind că îmi trece repede… care ştie că o relaţie e formată din 2 şi că celălalt trebuie acceptat aşa cum este: cu bune şi cu rele… care înţelege că pentru toate există un început şi trebuie răbdare pentru a construi ceva solid bazat pe sinceritate…

…cineva care îmi spune “Te iubesc” atunci când simte cu adevărat asta… care îmi dovedeşte prin fapte şi mai puţin prin vorbe că mă iubeşte… care să fie romantic din când în când…

…cineva care să danseze cu mine, chiar dacă nu ştie paşii… care să asculte o melodie şi să-şi amintească de mine… care în mijlocul unei melodii să se oprească şi să mă sărute nebuneşte… care să privească împreună cu mine răsăritul şi apusul… care-mi vorbeşte în şoaptă chiar dacă în jur este o linişte apăsătoare… care după ce a ajuns în varful muntelui ţipă că mă iubeste… care crede că nimic nu e întâmplător, crede în destin…

…cineva care îşi doreşte să treacă dincolo de ambalaj şi să cunoască o altă latură a personalităţii mele… care ştie şi-şi dă seama că sunt un caracter complicat de simplu…

…cineva cu simţul umorului… îndrăzneţ, cu imaginaţie, care să urască monotonia… care să mă recucerească în fiecare zi prin simple gesturi… care se trezeşte cu câteva minute înaintea mea doar ca să mă vadă cum dorm… care se chinuie să gătească, fie şi o banalitate, chiar dacă după aia va trebui să facem curăţenie generală…

…cineva căruia să-i placă lucrurile simple… care înţelege că tot ce este material pe lumea asta se duce… căruia îi plac copiii… care să mă facă să nu-mi pese ce marcă e maşina pe care o conduce… care să mă facă să mă simt în largul meu atunci când trebuie să mergem într-un loc de fiţe… care să mă facă să râd din orice…

…cineva care mă protejează… căruia îi pasă… care nu-mi aduce flori doar de ziua mea sau de 1/8 martie… care ţine pe birou la vedere o poză de-a mea şi/sau pe ecranul telefonului…

…cineva care-şi dă seama când a greşit grăbindu-se cu scuze şi nemaicontenind cu ele… care se fereşte să mă oblige să fac un lucru pe care îl urăsc…

…cineva cu care să mă simt în largul meu… care mă apreciază pentru ceea ce sunt şi pentru toate lucrurile pe care le fac sau le gândesc.

Prima oară…

Pentru toate în viaţă există o “prima dată”. Don’t you miss those feelings? I do.

Mi-e dor de

…primii ani de viaţă când nu ştiam decât că trebuie să mă joc, să-mi consum energia…

…prima zi de şcoală când aveam maaari emoţii şi am intrat în şcoală pe sub o coroană de flori făcută de cei mari pe un soare puternic…

…primul 10 din viaţă pentru că mi-a dat curaj să vreau mai mulţi…

…primul 4 pentru că m-a motivat…

…prima oară când am ieşit la tablă pentru că tremuram din cap până în picioare de teamă să nu mă fac de râs…

…primul meu ID…

…primii fluturi în stomac… dar şi prima dezamăgire…

…prima oară când am intrat în liceu. am crezut că e atât de mare încât o să mă pierd prin el…

…prima zi de liceu când nu-mi cunoşteam decât 2 colegi şi nu-i vedeam pe nicăieri în curte…

…prima oară când am intrat în clasă, în a9a, şi m-am simţit ca ultima fraieră cu ghiozdan în spate şi îmbrăcată în uniforma veche a liceului. eu şi încă vreo 4 colegi am intrat ultimii, restu’ lumii fiind deja înăuntru…

…primul bal al bobocilor, în a9a, pentru că am purtat rochie şi majoritatea colegilor nu m-au recunoscut…

…prima melodie house ascultată, acu’ muuuuuuult timp…

…prima oară când am stat în bancă exact cu cine am vrut şi nu m-am plictisit…

…prima oară când am urcat pe scenă să dansez. aveam nişte emoţii de nedescris şi mulţumesc lui Dumnezeu că eram mai prin spate…

…prima melodie pe care am dansat pe scenă: Aqua-Barbie Girl…

…prima oară când am dansat pe scenă în primul rând, chiar pe mijlocul scenei…

…prima oară când am înţeles ceva singură…

…prima oară când am vorbit într-o limbă străină cu cineva care habar nu avea română…

…prima oară când nu am mai ştiut ce să spun…

…prima oară când am ţinut un bebeluş în braţe de am crezut că dacă se mişcă îl scap…

…primul examen important pentru viitorul meu: capacitatea. la examenul de română m-a izbit faptul că sunt singură, pentru mine, nimeni care să mă ajute, cu o foaie de concurs în faţă de care depinde viitorul meu…

…prima oară când mi-am depăşit frica de ceva/cineva anume…

…prima oară când am reuşit să fiu sinceră cu cineva, să-i spun ce mă deranja…

…prima oară când m-am rugat din tot sufletul pentru ceva şi s-a îndeplinit…

…prima oară când am fost judecată după ceea ce sunt şi nu după notele din catalog…

…primele lacrimi din cauza cuiva…

…prima cursă de F1 vazută…

…şi lista ar putea continua…

Sunt lucruri simple, mărunte, banale, dar care de-a lungul vieţii mi-au adus fie un zâmbet, fie un pic de tristeţe… (PS:Le-am scris în ordinea în care mi-au venit în minte, de aceea sunt aşa anapoda)

Cum spuneam: Timpul are prostul obicei de a fi ireversibil.

Despre prima săptămână de şcoală… şi despre şcoală în general

Plictiseală … sau nu.

Deci nicio oră de franceză şi sunt intensiv şi ar trebui să am în jur de 4 ore, în schimb am avut 2 ore de istorie una după alta. Foarte bine, având în vedere că unora le trebuie la BAC/Admitere. But still, oraru’, sincer, a fost aiurea.

Ce-mi place programul de dimineaţă (o urare de “bine” pentru cel/cea care a lansat zvonul că a11a învaţă după-amiază). Se intră la 7 juma, se iese numai la 1 juma. 6 ore :X şi atât de mult timp libeeeerrr.

Oricum, am intrat deja în materia de clasa aXIa la mate, la fizică, engleză and many other boring stuff. Cam multe scări de urcat până să ajung în clasă, dar cum avem doar 1 oră de sport pe săptămână nu strică puţină mişcare. Colegii… eh, şi ei pe acolo, le mai simt prezenţa din când în când; fetele se duc la automatul de cafea/ceai/ciocolată caldă (mi se pare că le face pe toate 3, da’ câteodată face fiţe şi-ţi scoate banii afară, spre disperarea unora ) ), iar băieţii se strâng cu toţii la o bancă şi se joacă ceva (ce? habar n-am, deşi m-am chinuit să înţeleg; până şi japoneza mi se pare mai inteligibilă ) ). Da’ cu mp3-player-ul în urechi n-am nicio treabă. Mda, sunt dependentă de muzică, I admit. Profii până acum sunt de gaşcă. Mai departe, mai ales când va fi catalogul gata, nu se ştie ce se ascunde sub masca unui zâmbet parşiv, aparent drăguţ.

Băi ce nu-mi place sistemul ăsta de învăţământ. Adică de ce ni se bagă pe gât anumite materii de care siiiiigur nu o să avem nevoie în viaţă? Eu cred că un copil şi-ar dezvolta mai bine apetitul pentru învăţat dacă ar fi lăsat să-şi aleagă singur materiile pe care vrea să le înveţe. Şcoala ideală ar fi (în imaginaţia mea) locul unde mă duc să învăţ ce vreau eu. Toate materiile posibile şi imposibile. Păstrând cele de bază ( adică limba maternă, 2 limbi străine, matematică ) restul să şi le aleagă elevul. Dacă vrea fizică să facă fizică, dacă vrea chimie să se ducă la cursurile de chimie etc. Fiecare elev îşi alege cursurile astfel încât să aibă un anumit număr de credite, fiecare curs avănd un număr bine-definit (mai mare sau mai mic în funcţie de dificultatea lui).

Partea cu uniformele o accept datorită faptului că impune respect şi nu se mai crează diferenţe frapante între elevi. Cum am citit prin ziare că elevii de liceu abia au aşteptat să înceapă şcoala să se laude cu noile achiziţii în materie de fashion, gadget-uri etc. Spiritu’ ăsta de turmă a luat nişte turnuri aiurea, adică nu eşti bine văzut dacă nu ai haine de la Famous Brands (am dat un exemplu). Băi, sincer, am văzut o bluză drăguţă la o tarabă. M-am uitat la ea şi preţ acceptabil. A doua zi am avut treabă prin Mall. Am intrat prin mai multe magazine. Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut aceeaşi bluză, aceeaşi etichetă, aceeaşi calitate, aceleaşi dungi, acelaşi model la un preţ triplat. Care e motivul?

Manualele. Din a11a tre’ cumpărate pentru că învăţământul nu mai e obligatoriu. Bun, dacă nu mai e obligatoriu de ce nu poţi să faci nimic fără diploma de BAC? De ce cine se opreşte la 10 clase nu poate să facă ceva util cu ceea ce a învăţat în toţi acei ani? … nevermind…

Ce mă amuză la elevi, la clasa a7a fumează 2 pachete de ţigări pe zi. Aş avea o întrebare… din câte ştiu oamenii se apucă de fumat ori din prostie, plictiseală ori stres. Hai, primele 2 treacă de la mine, da’ cât de stresat poate să fie un copil la clasa a7a astfel încât să fumeze atât (şi nu paie d’alea – a.k.a slim-uri – ci d’alea tari) ? “Pe vremea mea”, în clasa a7a, interesele erau altele. Nu erai considerată, ca fată, anormală dacă n-ai avut prieten şi nu te-ai sărutat cu niciunul până atunci; nu erai prost, ca băiat, dacă n-ai agăţat vreuna şi n-ai tras prima beţie. Băi şi atâta disperare în fetele astea… e frig de crapă pietrele afară şi vezi pe unele cu “mânerele” p’afară. Că deh’, you got to be sexy all the time. Atunci îţi urez multă sănătate că poate vei avea nevoie să fii sexy şi la spital peste ani. Ah, şi boite pe faţă de la 7 dimineaţa. Când or să termine unele fete cu dermatologia să trateze acneea, or să urmeze fătucile astea pentru corectare. Cine râde la urmă, râde mai bine. O lecţie foarte bine învăţată de-a lungul vieţii.

Cam asta am observat eu în 2 ani de liceu şi ceva că deh’ am început treapta superioară a liceului. Profitaţi mă de liceu cât mai aveţi timp că anii ăştia nu se întorc, deşi sincer nu-mi doresc să retrăiesc decât anumite momente din clasa a9a, a10a, like prima zi de bobocel când practic am fost izbită ( de ce am fost izbită? many things…) şi când eram în curtea şcolii tremurând de emoţie, panicată: dacă nu-mi găsesc clasa, colegii? ) Privind înapoi par naivă, dar sentimentele alea nu se mai întorc never.

” Timpul are prostul obicei de a fi ireversibil. “

The beginning (of the end)

Şi mâine începe maimuţăreala. Vaaaaiii !!!

Can’t wait (the next summer, ce credeaţi?).

So, în fiecare zi o să mă duc moca la circ. Programul e numai de dimineaţă. O să gâfâi puţin până ajung la Polul Nord unde e clasa mea acum, dar nu-i bai. Mă menţin în formă că şi aşa o să avem numai o oră de sport (din câte am înţeles). Ca să cobor în curte mai bine îmi iau o umbrelă ) (jokin’). Partea frumoasă e că sala e maaare. Mult mai mare decât o sală de clasă obişnuită. Pot să privesc în curte direct din clasă, nu mai tre’ să ies pe hol, că dacă ies pe hol mă uit fix în curtea unei mânăstiri (apropo, liceul meu e înconjurat de 3 biserici. cool, nu? ) ).

Deci mai uşor cu blogging-ul că la mate-info intensiv franceză like me, nu prea ai timp de multe. 5 ore de mate, 4 de franceză … etc. Ştiu, teroare. O să supravieţuiesc like always.

Baftă tuturor în noul an şcolar!