God, how I miss those times… Când mă simţeam ca în rai pentru că eram copil, nu mă preocupa nimic altceva decât să mă joc, să descopăr toate lucrurile care azi îmi par banale, să alerg, să mă murdăresc, julesc… tot tacâmul.

Mi-e dor de desenele animate. Nimic nu mă împiedică acum să le revăd, dar de’ fiind mai mare ar trebui să mă preocupe lucruri mai serioase. Mă preocupă, dar nu pot să mă abţin. Copilăria a fost aşa frumoasă şi aşa de scurtă. Mă uit mereu cu invidie (dar zâmbind) la cei mici când mă plimb prin parcuri, cum aleargă ei fără să le pese că pot da peste cineva, că se pot răni. Sunt aşa de inocenţi toţi…

Mă întristează însă că televizorul şi toate desenele animate actuale nu reprezintă decât violenţă şi monstruleţi care toată ziua se bat. Anime-urile nu sunt pentru cei sub 10-12 ani (zic eu)… îi influenţează în rău. Dacă nu se controlează numărul de ore petrecute în faţa calculatorului/televizorului, copiii inocenţi de azi vor ajunge caftangii de mâine.

Şi mi-e dor de desenele în engleză, mi-e dor de cartoon network în engleză. În curând ajungem la imbecilizare pentru că până şi cele 2-3 cuvinte spuse în Tom şi Jerry au fost dublate în română. Eu de aici am învăţat primele mele cuvinte în engleză. De aici a plecat pasiunea mea pentru limbile străine. De la nişte desene animate. Copil fiind şi pentru că eram prea mică să ştiu să citesc, aveam casete cu poveşti. Aseară am revăzut “Albă ca zăpada” în engleză pe youtube. :X I simply loved it. Mai ştiţi cântecul piticilor? Eu mi l-am amintit cu plăcere pentru că îl purtam undeva adânc în mine, datorită acelor casete (în română). De Tom şi Jerry nu mai pomenesc, sunt preferaţii tuturor. “Mulan” ( şi 1 şi 2) iar sunt nişte desene foarte frumoase. “Hercules”, “Tarzan” ….. sunt atâtea desene frumoase cu care am crescut, desene făcute prin anii 90.

I want to be a child one more time… or just for a day.